Prin aceată metodă se urmăreşte împerecherea iepurilor din rase diferite, în acest caz produşii obtinuţi nu sunt de rasă curată, ci metişi sau „corci". Este metoda cea mai larg răspândită şi se practică atât în crescătoriile personale, cât şi în cele de exploatare sau de tip industrial, în care baza producţiei o formează iepurele de carne.
Pentru a mări greutatea corporală şi producţia de carne la iepurii obişnuiţi, aceştia se încrucişează cu exemplare din altă rasă şi îndeosebi de talie mare, cum este rasa belgiană (de exemplu: o Chinchilla cu un Uriaş belgian). Prin încrucişare se obţin produşi cu ereditate zdruncinată, adică cu o natură mai plastică, ce poate fi mai uşor transformată şi dirijată de om.
De aceea, metişii prezintă o serie de îsuşiri speciale, pe care iepurii din rasele curate nu le posedă. În general, ei se caracterizează printr-o talie mai mare, constituţie bună, vitalitate pronunţată, o mai mare putere de adaptabilitate, asimilează mai bine hrana şi se îngraşă mai economic decât iepurii din rasele curate.
Cu toate că metişii nu au caractere exterioare şi de producţie constante (se pierd uşor în generaţiile urmatoare), totuşi, în numărul lor mare, se pot găsi şi exemplare care transmit destul de stabil caracterele lor prin ereditate. Aceste caractere pot fi înmulţite prin consangvinitate, ( folosindu-se în crearea de rase noi. În vederea ridicării producţiei de carne, scopul va fi atins numai atunci când iepurele ameliorator provine dintr-o rasă selecţionată şi care posedă această însuşire.
De aceea, este necesar ca acţiunea începută la noi în ţară pentru organizarea de crescătorii sistematice, în vederea producerii şi difuzării de iepuri de prăsilă, sa fie mai mult sprijinită şi încurajată, în sensul de a se înfiinţa şi centre speciale de selecţie.
Crescătorii de iepuri, de la care se contractează şi achiziţionează anual peste 500 tone carne de iepure, trebuie să fie ajutaţi să-şi îmbunătăţească matca cu reproducatori din rase curate. Se deosebesc mai multe forme de încrucisare: industrială, de absorbţie, de infuzie, de reîntoarcere, multiplă.
Încrucişarea industrială constă în împerecherea iepurilor din rase diferite în care se urmăreşte obţinerea de metişi pentru carne, cu o mai mare putere de îngrăşare şi mult mai prolifici. Ca rase amelioratoare se folosesc iepurii de talie mare (Uriaşul belgian, Marele alb). Produşii obţinuţi se valorifică la prima generaţie.
Încrucişarea de absorbţie
Încrucişarea de absorbţie se practică cu scopul transformării unei rase locale neperfecţionate, cu ajutorul unei rase amelioratoare. Procesul tehnic de absorbţie cuprinde trei etape: rasa locală se încrucişează cu masculi din rasa amelioratoare; metişii obţinuţi se selecţionează şi cele mai bune iepuroaice se încrucişează din nou cu masculi din rasa amelioratoare, însă neînrudiţi cu masculii de la prima încrucişare; iepuroaicele cele mai reuşite din generaţia a doua se împerechează din nou cu masculi din rasa amelioratoare.Durata procesului de absorbţie este de 4-5 generaţii şi depinde de deosebirile mai mari sau mai mici dintre rasele respective.
Încrucişarea de infuzie
Încrucişarea de infuzie urmăreşte ameliorarea unui defect la o anumitş rasş, cu ajutorul unei alte rase, care posedş însuşirile dorite. Un astfel de exemplu îl constituie încrucişarea rasei Chinchilla de talie mică cu Uriasul belgian, pentru formarea iepurelui Chinchilla mare de carne. În acest scop se alege un numar de femele din rasa Chinchilla, pe care le împerechem o singurp datp cu masculi din rasa Uriaşul belgian.Produşii rezultaţi se împerechează cu alţi produşi din cadrul rasei respective, difuzându-se astfel treptat însuşirile în cadrul întregii rase. Această încrucişare, care în final duce la obţinerea unor produţi mari de Chinchilla, nu atrage o transformare totală a rasei infuzate, ci numai o modificare în marirea taliei şi greutăţii corporale.
Încrucişarea de reîntoarcere
Încrucişarea de reîntoarcere se practică o singură dată, numai la o singură generaţie, în cadrul raselor cărora producţia şi prolificitatea mare le slăbeşte constituţia şi le debilitează. De exemplu, dacă iepuroaicele din rasa Albastrul vienez prezintă semne de degenerare, se recomandă să fie încrucişate fie cu iepuri belgieni, fie cu argintii care, de altfel, au contribuit la formarea rasei respective.Încrucişarea multiplă
Încrucişarea multiplă constă în încrucişarea a doua sau mai multe rase. De exemplu, se încrucişează Chinchilla cu Marele alb, după care, metişii rezultaţi în prima generaţie (femelele) se încrucisâşează cu Uriaşul belgian. În felul acesta se obţin produşi sanătoşi, rezistenţi, cu o maturitate precoce şi pot lua naştere grupe de iepuri cu însuşiri economice superioare.
Tratamentul
animalelor bolnave îşi are rostul numai după stabilirea exactă a
diagnosticului. - Citeste mai mult:
http://www.cresterea-iepurilor.com/2013/11/mixomatoza-iepurilor.html#.UpdSZicSikI
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu