marți, 10 decembrie 2013

Determinarea sexului la iepuri

Determinarea sexului la iepurii tineri este un proces destul de complicat. Procedeul efectuat este în ansamblu destul de uşor, marea diferenţă o face vârsta iepurelui. Cu cât este mai tânăr cu atât determinarea sexului este mai greu de făcut, mai ales pentru o persoană fără experienţă. Putem spune că ambele organe sexuale de reproducere la iepurii tineri arată la fel la prima vedere, dar există şi diferenţe pe care un ochi neexperimentat nu le poate vedea. După cum am spus şi în celelate articole, cereţi ajutor unei persoane cu experienţă.
Am pregătit şi o mică explicaţie a procesului de determinare a sexului la iepuri.


Trebuie să urmăm câţiva paşi simpli:


 
În primul rând aşezaţi iepurele cu membrele în sus, de preferat în poală, pe o masă sau un suport pentru a putea fi imobilizat.

Această poziţie induce iepurelui o stare de transă. Aveţi grijă tot va simţii durerea.
Dacă nu aveţi o persoană experimentată pe lângă dumneavoastră rugaţi un prieten să vă ajute.

Trebuie imobilizat delicat de cap cu o mână, iar cu cealaltă mână daţi la o parte blănița și apăsați ușor de fiecare parte a perineului, zona care include anusul și organele genitale. Anusul reprezintă în esență deschiderea intestinelor la exterior, pe la nivelul căruia sunt eliminate excrementele. Organele genitale reprezintă părțile exterioare ale tractului reproducător. Pentru prima dată este destul de greu cu o singură mână. De aceea avem nevoie de o a doua persoană, care va imobiliaza iepurele pentru ca noi să ne putem folosi ambele mâini.

În timp ce apăsați în regiunea pubiană (perineală), veți vedea anusul, cel mai apropiat orificiu de coadă.
Orificiul cel mai îndepărtat de coadă aparține organelor genitale.

Masculii:
La iepurii masculi, penisul arată ca un tub cu o secţiune rotunda de culoare roz foarte deschis având un vârf rotunjit cu un orificiu mic şi rotund în centru. La iepurii de peste 10 săptămâni veţi putea observa şi testiculele care sunt dispuse de o parte şi de alta a penisului. Masculii își pot retrage testiculele în abdomen, așa că în cazul în care nu le puteți palpa, asta nu înseamnă că iepurele nu poate fi un mascul.

Femelele:
Când apăsaţi pe zona din jurul anusului, la femele se observă o proeminenţă de culoare roz, însă aceasta arată mai degrabă ca o deschizătură înclinată, este mai ovală şi are o despicătură, nu o gaură rotundă cum este la masculi.



2 comentarii:

Lista mea de bloguri

 
Copyright © . Cresterea iepurilor, afaceri cu iepuri - Posts · Comments
Theme Template by .