luni, 5 mai 2014

Despre uriașul francez

Cea mai performantă rasă de iepuri realizată în Franța


După mai mulți ani de cercetări și încrucișări, cercetători francezi se pot lăuda cu cea mai mare și mai performantă rasă de iepuri din toate timpurile. După doar 6 luni, un iepure din rasa "uriasul Francez" va putea ajunge și la 30 de kg, acesta fiind principalul beneficiu.
Cei de la institul francez de cercetare spun că în decursul a doi ani vom putea cumpăra prima familie de iepuri de pe piață. Uriasul Francez așa cum îi zic cei ce au stabilit bazele rasei, prezintă o rezistență sporită la boli cât și o dezvoltare rapidă.
Si asta nu este tot, cercetătorii francezi vor să ducă performanțele la extrem.

Caracteristici specifice:

Capul este rotund, mare, lung de 14-16 cm, cu profilul aproape drept, având o curbură între ochi și nas ; are ochi expresivi, strălucitori ; urechile sunt de lungime mare (20-22 cm), purtate în sus ,drepte,îin formă de "V" și au vârfurile rotunde.

 Gâtul este scurt, gros, musculos și leaga bine capul de trunchi, la femela având o mica "salbă".

Trunchiul este cilindric, îndesat, plin de carne, cu pieptul adânc,, linia spinării dreaptă și largă, trenul posterior lat, dezvoltat armonios, rotund, musculos.

 Picioarele puternice, cu unghii albe sau roz.

 Coada de lungime mijlocie, dreaptă, bine îmblănită.

 Culoarea blanei diferă de la alb la maro.

1 comentarii:

  1. Toate bune si frumoase, nu trebuie sa fim ipocriti: asta mancam. Dar parca partea cu "cercetari si incrucisari" nu suna prea bine. Tare mi-e ca facem cercetari pe noi insine.

    RăspundețiȘtergere

Lista mea de bloguri

 
Copyright © . Cresterea iepurilor, afaceri cu iepuri - Posts · Comments
Theme Template by .